Origini și rădăcini
Istoria familiei Rădăuțanu reflectă o moștenire construită din educație, filantropie, credință și vocație intelectuală, care a influențat formarea viitorului academician Sergiu Rădăuțanu.
O familie cu tradiții intelectuale
Sergiu Rădăuțanu s-a născut la 17 iunie 1926, în Chișinău, într-o familie cu tradiții intelectuale. Pe linie paternă, provenea dintr-o familie de țărani înstăriți, răzeși, din regiunea Bălțului.
Bunicul său, Sergiu Gheorghe Rădăuțanu, a fost un proprietar funciar relativ prosper în satul Chișcăreni, din apropierea Sângereiului, fiind totodată o persoană cu carte. Formarea sa intelectuală se datorează marelui mecenat care l-a trimis să facă studii la Sorbona.
Nicolae Casso și tradiția mecenatului
Nicolae Casso, mare moșier și mareșal al nobilimii din județul Bălți, supranumit „filozoful de la Chișcăreni”, a locuit la Chișcăreni. În acea perioadă, mecenatul reprezenta o practică de înalt prestigiu social, implicând susținerea construcției unor instituții educaționale și sanitare, precum școli și spitale.
Nicolae Casso a instituit burse de studii, facilitând accesul la educație pentru mai mulți copii de țărani, pe care i-a trimis la liceele din Chișinău și Iași. Printre aceștia se număra și un băiat din Coșcodeni, bunicul viitorului academician, care purta, de asemenea, numele Sergiu.
După absolvirea studiilor secundare la Iași, acesta a fost trimis să-și continue studiile la Universitatea Sorbona din Paris, alături de alți tineri proveniți din mediul rural.
Școala de la Chișcăreni și bursierii lui Casso
La școala moldovenească întemeiată de Casso la Chișcăreni erau instruiți aproximativ o sută de elevi, fapt ce reflectă amploarea și consistența eforturilor sale în domeniul educației.
Dintre aceștia, Nicolae Casso a selectat aproximativ 30, pe care i-a trimis, din resurse proprii, pentru continuarea studiilor în școlile ținutale și secundare. Dintre aceștia doar șapte s-au dovedit apți pentru învățământul superior.
Acești șapte, printre care se număra și Sergiu Gh. Rădăuțanu, au urmat mai întâi studiile la liceul din Iași, după care au fost trimiși la Universitatea din Paris, după cum consemnează Profirie Fală în lucrarea Despre N. Casso, publicată la Butești, Bălți, în 1922.
Sergiu Gheorghe Rădăuțanu
Nicolae Casso nu numai că l-a întreținut ca bursier pe Sergiu Gheorghe Rădăuțanu, dar, apreciindu-l în mod deosebit, i-a oferit un sprijin decisiv în formarea sa, dăruindu-i o avere considerabilă: o moșie de 500 de desetine în apropierea Chișcărenilor.
Odată cu înaintarea în vârstă, i-a încredințat administrarea moșiilor sale, numindu-l administrator principal. Pentru asigurarea unei situații materiale mai bune pentru familie, Sergiu Gh. Rădăuțanu a încheiat o serie de contracte de arendă, care s-au dovedit profitabile, fapt confirmat de includerea numelui său în lista Ligii arendașilor din Basarabia.
Bunicul viitorului academician s-a căsătorit cu Ecaterina, fiica preotului Ioan Balîc din sat și a Mafiței Chihai. Fratele acesteia, Anatolie, a plecat ca misionar al Bisericii Ortodoxe în Japonia, unde a primit rangul de arhimandrit, fiind supranumit „apostolul Japoniei”.
Asemenea mareșalului nobilimii Nicolae Casso, Sergiu Gheorghe Rădăuțanu s-a remarcat prin activități de caritate. În plină maturitate, fiind afectat de o boală gravă, acesta a fost imobilizat la pat.
Testamentul și contribuția filantropică
În anul 1906, cu un an înainte de deces, Sergiu Gheorghe Rădăuțanu a dispus prin testament alocarea unei părți din capitalul său, în valoare de 33 800 de ruble și 87 de copeici, către Societatea de Asigurare „New-York” din orașul Bălți, instituție aflată sub patronajul zemstvei basarabene, în scopul înființării de școli și al remunerării personalului didactic.
În anul 1914, capitalul acumulat în contul „Sergiu Rădăuțanu” a ajuns la suma de 50 287 de ruble și 18 copeici, din care erau întreținute mai multe școli și spitale.
Din fondurile donate de acest filantrop, în anul 1908 au fost alocate 10 000 de ruble pentru construcția unei școli laice cu două trepte în localitatea Chișcăreni. În anul de studii 1912–1913, școala era frecventată de 94 de băieți și 6 fete, procesul educațional fiind asigurat de pedagogii Ana Gobjilă și Vasile Șpac.
Ecaterina și Ion Sergiu Rădăuțanu
Bunica, Ecaterina Rădăuțanu, era o femeie profund evlavioasă, crescută într-o familie de preot. După moartea subită a soțului său, a luat decizia de a vinde casa și terenurile agricole, părăsind localitatea Chișcăreni în anul 1907 și stabilindu-se la Chișinău, împreună cu unicul său fiu, Ionică, tatăl viitorului academician.
Au locuit pe strada Vasile Alecsandri nr. 13, astăzi nr. 17. Pasionată de lectură, Ecaterina și-a îndrumat fiul spre studiu, astfel încât Ion Sergiu Rădăuțanu a înțeles încă din copilărie că drumul său în viață este cartea.
Ion Sergiu Rădăuțanu a absolvit Liceul „A. Donici” din Chișinău, după care și-a continuat studiile la Universitatea „A. I. Cuza” din Iași, unde a obținut licența în litere și drept.
Ulterior, a activat ca asistent la Facultatea de Drept a aceleiași universități, desfășurând o activitate didactică și de cercetare. În această perioadă a publicat câteva articole în revista „Însemnări ieșene”.
Profesorul și scriitorul Ion Rădăuțanu
După absolvire, Ion Sergiu Rădăuțanu a revenit la Chișinău, unde a ocupat postul de profesor suplinitor la Liceul „A. Donici”. De asemenea, a predat ore la Liceul „Mihai Eminescu” și la Seminarul Teologic.
A fost un pedagog energic, principial și onest, după cum îl descriu foștii săi elevi Nicolae Corlăteanu și Vasile Andrunachevici, deveniți ulterior academicieni.
Totodată, a manifestat preocupări literare, publicând, într-un tiraj de 500 de exemplare, piesa „Profesorul Gârboveanu (Cârtiță)”, identificată de cercetătorul literar Haralambie Corbu.
Piesa are o puternică motivație morală, abordând problematica corupției: dilema dintre a accepta sau a refuza mita, dintre păstrarea demnității și cedarea în fața interesului material. Sunt confruntate două generații: cea a profesorului și cea a liceenilor, ceea ce conferă lucrării valoare de document reprezentativ pentru societatea basarabeană a epocii.
Nina Rădăuțanu și familia Cunițchi
Mama lui Sergiu Rădăuțanu, Nina, a fost o femeie cultă, cu studii liceale. Provenea din familia preoților Cunițchi, înrudiți cu Petru Cunițchi, primul rector al Seminarului Teologic din Chișinău și colaborator al Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Astfel, se poate afirma că această familie a dat Republicii Moldova doi rectori, un arhimandrit, directori de licee, ingineri, savanți și reprezentanți de seamă ai clerului ortodox.
După absolvirea Conservatorului, Nina Rădăuțanu a fost invitată să evolueze pe scena Operei, însă a ales să se dedice familiei și educației copiilor. După război, a activat în calitate de bibliotecară. S-a stins din viață în iunie 1966, la scurt timp după ce fiul său, Sergiu Rădăuțanu, și-a susținut teza de doctor habilitat.
Familia în anii războiului
În anul 1940, în preajma ocupației sovietice, familia Rădăuțanu s-a confruntat cu o dilemă: să se refugieze în România sau să rămână la Chișinău. În urma ocupării Basarabiei de către Uniunea Sovietică, familia a rămas în Chișinău.
În anul 1941, tatăl său, Ion Rădăuțanu, a fost încorporat în armata sovietică, după alte surse ar fi fost ofițer în Armata Română, și, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, a dispărut în regiunea Krasnodar.
Despre acest fapt, Sergiu Rădăuțanu menționa în autobiografia sa: „...tatăl meu a plecat cu unitățile Armatei Sovietice și a murit pe front în anul 1944”.
Copilăria și formarea lui Sergiu Rădăuțanu
Nina și Ion Sergiu Rădăuțanu au avut doi fii: Sergiu, viitorul rector, și Ion, pasionat de aviație.
Sergiu Rădăuțanu a urmat o solidă formare în școala românească, absolvind școala primară la Chișinău, după care și-a continuat studiile la Liceul „B. P. Hașdeu”.
S-a remarcat prin rezultate deosebite la învățătură, fiind șef de promoție și deținător al premiului I în toți anii de studii.
După absolvirea cu eminență a celor șapte clase de liceu, tânărul Sergiu și-a exprimat dorința de a urma Institutul Pedagogic, în vederea exercitării profesiei de profesor, asemenea părinților săi. Însă acest parcurs a fost întrerupt de înrolarea în Armata Sovietică. Abia în anul 1950, după încheierea stagiului militar, la vârsta de 24 de ani, și-a putut împlini dorința de a deveni student.
Ion Rădăuțanu, fratele pasionat de aviație
Ion, fratele lui Sergiu Rădăuțanu, a manifestat încă din tinerețe pasiune pentru aviație. După absolvirea școlii cu mențiune, nu a fost admis la Institutul de Aviație din Moscova, fiind invocat motivul „provenienței din foste teritorii ocupate”.
În anul 1951 devine student la Universitatea de Stat din Chișinău, iar în 1952 își continuă studiile la Institutul de Aviație din Harkov. După absolvire, este angajat în Biroul de Proiectări al lui Antonov din Kiev, unde se specializează în proiectarea avioanelor grele.
Ion Rădăuțanu a stabilit 14 recorduri mondiale de zbor, fiind deținătorul certificatelor care confirmă aceste performanțe.
O moștenire familială complexă
Educație
Familia a cultivat respectul pentru carte, școală, studiu și formare intelectuală.
Filantropie
Rădăcinile familiei se leagă de sprijinirea educației, a școlilor și a comunității.
Credință
Linia maternă provenea dintr-o familie cu tradiții clericale și culturale.
O moștenire transmisă generațiilor
Mediul familial în care a crescut Sergiu Rădăuțanu a fost unul de o rară densitate culturală și morală, reunind tradiții academice, vocații pedagogice, spirit filantropic și credință. Această moștenire complexă avea să joace un rol definitoriu în formarea personalității sale și în parcursul său ulterior ca savant și organizator al învățământului superior.